Lui Dan Voiculescu i s-a făcut frică. COMENTARIU LIVE

Lui Dan Voiculescu i s-a făcut frică. COMENTARIU LIVE
Publicat: 28/01/2013, 16:52
Actualizat: 29/07/2014, 22:25

Acum, că Dom’ Profesor nu mai dorește să-i reprezinte pe alegătorii din sectorul patru, deși ei l-au dorit în proporție de 67,5 la sută, mă întreb doar câți dintre cei 45.869 de bucureșteni care au pus ștampila pe el vor să înțeleagă de ce a demisionat favoritul lor din Senat. După ce s-a ținut tare câteva zile, nedorind în ruptul capului să-și ia mandatul în primire, iată că Marele Fugar își lasă alegătorii cu ochii în soare, oferindu-le o explicație la fel de penibilă precum cea dată la prima demisie din Parlament.

Pentru că se teme că va împărți aceeași crudă soartă cu cea a Marelui Închis, în cinstea căruia organizează lungi encomioane televizate, fuga sa rușinoasă este cât se poate de sănătoasă. Va mai scoate capul doar când opera de canonizare a martirului Adrian Năstase se va fi săvârșit iar poporul telemaniac își va face din penali icoane.

Până atunci, Felix se aleargă cu inima cât un purice cu judecătorii, de la Înalta Curte la Tribunalul București și retur, face giumbușlucuri, le scapă printre picioare, zgârie, scuipă, așteptând ca dosarul lui să moară din cauze naturale. O armată de purici sar din blana sa făcând în urmă-i o hărmălaie de nedescris.

PENTRU COMENTARII ȘI OBSERVAȚII VĂ AȘTEPT PE PAGINA MEA DE FACEBOOK – FLORIN NEGRUȚIU

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Cum arată mașina viitorului de la Dacia. Mașina pare desprinsă din filmele SF
FOTO. I-a luat actriței din filmele pentru adulți un inel de logodnă de 1.000.000 de...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
„S-a dezlănțuit iadul”. Pasagerii avionului care n-a mai ajuns la Singapore descriu coșmarul trăit. Imagini...
Surpriza anului la Pro TV! S-au sărutat și s-au logodit la Survivor All Stars. Avem...
DIETA-MINUNE a Nicoletei Luciu | Așa a slăbit rapid 35 de kilograme. Arată de milioane...
Un britanic s-a mutat într-un hotel de lux din Turcia pentru că era mai ieftin decât...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât câștigă o stewardesă la una dintre cele mai bine plătite companii aeriene: „Nu se...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe
Împăratul CRUD care a ordonat ca SOȚIA să-i fie FIARTĂ de vie!
A MURIT marele actor român. Toată SCENA artistică este în doliu
Vești despre Florin Piersic. Medicii nu mai au niciun dubiu
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Decizia luată de Xonia, după ce testele Poliției Române au indicat un rezultat fals pozitiv...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
Un gel pe bază de lapte ar putea reduce efectele nocive ale alcoolului
×